EvenimentNews

Bătrână de 73 de ani din Glogova, Gorj, bătută de ginerele său cu un par. Femeia a ajuns la spital

Incident șocant în comuna Glogova, Gorj: o femeie de 73 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită cu o bucată de lemn de propriul ginere, în vârstă de 63 de ani. Agresiunea a avut loc în ciuda unui ordin de protecție emis împotriva bărbatului, valabil până în martie 2026. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

“În seara de 28 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112, de o femeie de 73 de ani, din comuna Glogova, cu privire la faptul că a fost agresată de o persoană.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că, în jurul orei 19:20, în timp ce apelanta se afla în curtea locuinței sale, ar fi avut un conflict verbal cu ginerele său, de 63 de ani, din aceeași comună, în urma căruia apelanta ar fi fost lovită cu o bucată de lemn, la mâna dreaptă.

La fața locului s-a prezentat și un echipaj SAJ Gorj, iar apelanta a fost transportată la spital, unde a fost diagnosticată cu un traumatism, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.

Între cele două persoane există un ordin de protecție emis de către Judecătoria Motru, la data de 24.03.2025, valabil până la 24.03.2026.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button