News

Bătrân găsit mort pe un deal. Corpul prezenta urme lăsate de urs

Un bărbat în vârstă de 88 de ani din localitatea Bicaz-Chei, județul Neamț, a fost găsit mort de propriul fiu, pe un deal din apropierea casei. Pe trupul victimei au fost descoperite urme care par a fi provocate de un urs.

Poliția a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, iar medicii legiști urmează să stabilească, prin necropsie, cauza exactă a morții, potrivit News.ro.

„La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că l-a găsit pe tatăl său, în vârstă de 88 de ani, decedat pe un deal din apropierea locuinţei, din afara localităţii Bicaz-Chei”, a anunţat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ.

Corpul bărbatului a fost preluat de Serviciul Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările în acest caz continuă, pentru ucidere din culpă.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button