News

Bătrân de 89 de ani, ucis de o autoutilitară

Un accident rutier grav, petrecut luni după-amiază, s-a soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 89 de ani. Tragedia a avut loc în localitatea Davideni, pe DJ115I, în zona orașului Târgu-Neamț.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, polițiștii au fost sesizați în jurul orei 16:10 cu privire la producerea accidentului.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 44 de ani, din Păstrăveni, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi acroșat un pieton care traversa strada printr-un loc nepermis, fără marcaj pietonal.

Impactul a fost devastator, iar echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă. Bărbatul de 89 de ani a fost declarat decedat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au mai precizat polițiștii.

În cauză, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button