News

Bătaie ca în Vestul Sălbatic pe stradă! FOTO

Bătaie ca în ringul de box pe o stradă din Suceava. Doi bărbați au fost bătuți violent de patru tineri.

Totul a pornit din cauza consumului excesiv de alcool.

Polițiștii au găsit la fața locului doi bărbați, unul de 26 de ani și unul de 31 de ani, localnici, cu urme de agresiune în urma unei altercații.

Cei doi au declarat verbal faptul că nu îi cunosc pe agresori și nu au dorit să ofere informații suplimentare cu privire la cele întâmplate.

Tânărul de 31 de ani avea leziuni, a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de la Ambulanța Suceava, însă a refuzat să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Deși cei doi bărbați au fost inițial reticenți în oferirea de date care să ducă la identificarea autorilor și au declarat că nu depun plângere pentru infracțiunea de ,,lovirea sau alte violențe”. Polițiștii s-au sesizat din oficiu privind infracțiunea de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, cercetările fiind preluate de către polițiștii Biroul Investigații Criminale Suceava.

S-a stabilit că la agresiunea asupra celor doi au participat patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 34 ani, toți domiciliați în orașul Salcea.

Ulterior, cei doi au depus totuși plângeri penale, privind infracțiunea de loviri sau alte violențe.

În continuarea cercetărilor, față de cei patru polițiștii judiciariști au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button