News

Bărbat din Răchiți, mort într-un teribil accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs aseară pe drumul național DN1C, între localitățile Rus și Glod, din județul Sălaj, după o coliziune violentă între două autoutilitare.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, tragedia s-a petrecut după ce un bărbat de 33 de ani, din comuna Răchiți, județul Botoșani, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi pătruns pe sensul opus de mers.

Vehiculul acestuia s-a izbit frontal de o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 44 de ani, din comuna Panticeu, județul Cluj.

Impactul a fost extrem de violent, iar șoferul de 33 de ani a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii.

La fața locului au intervenit de urgență polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou, echipaje medicale și pompieri, care au început imediat manevrele de resuscitare.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, bărbatul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat la locul accidentului.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj pentru efectuarea necropsiei.

Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragedia.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button