Polițiștii de la transporturi au desfășurat, în perioada 18 – 19 noiembrie 2025, o amplă acțiune de prevenire și combatere a criminalității și migrației ilegale în transportul feroviar, în cadrul „Crime Prevention Week”, eveniment organizat la nivel european sub egida RAILPOL.
La nivel național, în operațiune au fost implicați polițiști, dar și angajați ai companiilor feroviare, fiind efectuate controale în 483 de stații de cale ferată, 558 de trenuri de călători și 66 de trenuri de marfă.
În total, au fost legitimate 2.822 de persoane, dintre care două erau date în urmărire. De asemenea, au fost verificate 66 de centre de colectare a metalelor feroase și neferoase, iar administratorii acestora au fost instruiți cu privire la obligația de a nota corect datele persoanelor care predau materiale și de a anunța imediat Poliția Transporturi în cazul tentativelor de valorificare a unor bunuri provenite din infrastructura feroviară.
Bilanțul acțiunii include și 10 infracțiuni constatate, precum și 325 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 105.126 de lei.
Un incident s-a produs în județul Gorj, unde polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au depistat, la 19 noiembrie, un bărbat aflat în stare de ebrietate într-o stație CFR. Acesta provoca scandal și tulbura ordinea publică, punându-i în pericol pe ceilalți călători.
În urma legitimării, s-a stabilit că bărbatul este din județul Gorj. Polițiștii au solicitat o ambulanță, iar acesta a fost transportat și internat la o unitate medicală pentru acordarea tratamentului de specialitate.
Acțiunile polițiștilor de la transporturi vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței în stațiile și trenurile din toată țara.






