Bărbat de lângă Gorj, dat dispărut
Polițiștii desfășoară activități pentru depistarea unui bărbat în vârstă de 54 de ani, din Petrila, care a plecat voluntar de la domiciliu, iar familia nu mai știe nimic despre locul în care s-ar putea afla.
Sesizarea a fost făcută azi de către nepotul bărbatului, care a informat polițiștii că unchiul său, LAPOSI ISTVAN, domiciliat în orașul Petrila, a părăsit locuința în cursul dimineții și a plecat și din zonele pe care le frecventa în mod obișnuit.
Începând cu ora 12:00, membrii familiei nu au mai reușit să ia legătura cu acesta și nu cunosc locul în care s-ar putea afla.
Semnalmentele persoanei sunt următoarele: înălțime de aproximativ 1,70 metri, față ovală, bărbie rotundă, ochi căprui, calviție în zona centrală a capului și păr castaniu, tuns scurt.
La momentul plecării, acesta purta o bluză neagră de primăvară, inscripționată cu o siglă neagră în zona pieptului, pantaloni de trening de culoare gri deschis, prevăzuți cu două dungi verticale și paralele pe partea laterală, precum și papuci din cauciuc.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la depistarea celui dispărut sunt rugate să apeleze de urgență numărul unic 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.






