News

Bărbat cu handicap din Gorj, refuzat de trei benzinării când a vrut să achite cu cardul de carburant

Mii de persoane cu dizabilități din România se confruntă cu probleme în utilizarea cardurilor sociale de carburant, din cauza faptului că nu toate stațiile de alimentare sunt înscrise în program.

Deși beneficiarii sunt informați că pot folosi cardurile la nivel național, realitatea din teren este adesea diferită.

Unul dintre cazuri este cel al lui Cornel Chițiba, persoană cu handicap locomotor grav de 22 de ani, căruia i-au fost amputate ambele picioare. Acesta avea nevoie să ajungă la Târgu Jiu și a apelat la un vecin pentru transport. La finalul cursei, a încercat să plătească serviciul cu cardul social de carburant primit de la stat, însă a fost refuzat în trei benzinării diferite.

„Cică n-au aplicația montată acolo și eu le-am spus: ‘Domnule, nu pot să vi-o montez dumneavoastră!’”, a povestit bărbatul.

Situația este generată de faptul că doar benzinăriile afiliate programului pot accepta aceste carduri, însă multe stații nu au încheiat contracte. În practică, beneficiarii află uneori abia la casă că nu pot folosi plata cu cardul.

În unele cazuri, personalul din benzinării confirmă direct imposibilitatea utilizării cardurilor. „Nu, n-avem chestiile astea. Nu merg cardurile de bonuri, de alte alea, decât cardurile obișnuite”, a declarat o angajată, în timp ce într-o altă stație răspunsul a fost similar: „Încă nu avem contract”.

Beneficiarii spun că informațiile oficiale nu corespund realității din teren. „În aplicație spune că poți alimenta la orice peco din țară, dar în realitate nu se poate”, afirmă Cornel Chițiba.

Și reprezentanții instituțiilor susțin că programul ar trebui să funcționeze la nivel național. „Persoanele pot să alimenteze la orice stație peco din țară”, a declarat un reprezentant DGASPC Gorj. Întrebată despre refuzurile din benzinării, aceasta a precizat că instituția nu este responsabilă pentru contractele încheiate de operatori.

Potrivit legislației, persoanele cu handicap grav primesc 1.500 de lei pe an pentru carburant, iar cele cu handicap accentuat beneficiază de jumătate din sumă.

Cazul a fost relatat de Digi24 și evidențiază dificultățile de aplicare practică ale programului de sprijin, în special pentru persoanele cu dizabilități care depind de acest tip de ajutor în deplasările lor.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button