Avram Iancu, de lângă Gorj, a devenit oficial primul om din lume care a parcurs înot un continent

România are un nou record mondial. Avram Iancu, un sportiv din Petroșani, a devenit primul om din lume care a traversat înot un continent, parcurgând legendara rută fluvială Rin–Main–Dunăre, de la Marea Nordului până la Marea Neagră. După 23 de zile de verificări riguroase, World Open Water Swimming Federation (WOWSF) a ratificat oficial această performanță fără precedent.
Performanța istorică a fost înregistrată în cadrul proiectului „Înotul pentru o Europă Unită”, în care Avram Iancu a parcurs fără costum de neopren cei 556 km ai canalului Main–Dunăre, finalizând astfel provocarea numită Triple Crown of River Stage Swims – o distincție mondială acordată pentru prima dată și care, simbolic, a ajuns în inima României, la Petroșani, Hunedoara.
În total, Avram Iancu a parcurs înot 4.448 km în 177 de zile, traversând Europa de la vest la est, fără costum de neopren, în condiții extreme, ghidat de o echipă dedicată și motivat de un ideal care depășește simpla performanță sportivă.
Într-o scrisoare oficială, semnată de fondatorul WOWSF, Steven Munatones, se subliniază că această realizare este „una dintre cele mai mari provocări de înot extrem din lume” și un exemplu remarcabil de „Speedo Diplomacy” – termen care exprimă ideea că sportul poate uni națiuni și culturi prin curaj, sacrificiu și determinare.
„V-ați consacrat drept unul dintre eroii sportului românesc și o personalitate umanitară”, se arată în mesajul adresat lui Avram Iancu.





