Accident oribil pe DEx 12, produs în această dimineață. FOTO
Un grav accident a avut loc, în această dimineață, pe DEx 12, la km 15 + 140 m, în urma căruia un tânăr de 21 de ani a fost rănit.
Potrivit IPJ Dolj, un tânăr, de 21 de ani, din orașul Piatra-Olt, județul Olt, conducea un autoturism pe DEx 12, din direcția Slatina către Craiova. Din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Mașina a lovit parapetul de separare a sensurilor și s-a răsturnat. În urma evenimentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.