Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, participă în perioada 2–4 iunie, la Timișoara, la reuniunea ordinară a Comitetului de Monitorizare a Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027, eveniment organizat de Autoritatea de Management a programului.
În cadrul întâlnirii sunt analizate aspecte esențiale privind implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, gradul de absorbție a banilor disponibili, lansarea viitoarelor apeluri de proiecte și măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor asumate prin programele de dezvoltare durabilă și tranziție justă.
Unul dintre subiectele importante aflate pe agenda reuniunii îl reprezintă aprobarea metodologiilor de evaluare și selecție pentru noi investiții în domeniul energiei regenerabile destinate gospodăriilor și pentru proiecte de renovare energetică a clădirilor rezidențiale.
Potrivit lui Cosmin Popescu, în marja reuniunii au avut loc mai multe discuții cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și ai ADR Sud-Vest Oltenia privind oportunitățile de finanțare care pot fi accesate de județul Gorj în perioada următoare.
Un semnal important pentru mediul de afaceri îl reprezintă existența unor economii rezultate în urma apelurilor de proiecte deja lansate. Acest lucru creează premisele relansării programului dedicat întreprinderilor mici și mijlocii, măsură care ar putea aduce investiții noi în Gorj și ar putea genera noi locuri de muncă într-un județ aflat în plin proces de tranziție economică.






