Autoturism de lux furat din Italia găsit la noi! FOTO

Un autoturism bănuit că ar fi fost furat din Italia, a fost descoperit de polițiştii giurgiuveni într-o curte din comuna Bucşani
Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale și cei ai Secției nr.8 Poliție Rurală Roata de Jos au desfășurat o acțiune în județul Giurgiu, pentru verificarea și depistarea unor autoturisme despre care există suspiciunea că ar fi sustrase de pe teritoriul mai multor state.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat în trafic, un autoturism în valoare de 100.000 euro care figura ca fiind furat din Italia.
La data de 30.04.2025, în jurul orei 22.00, în zona DN5, o patrulă din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu-Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru verificări o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria.
Aceasta era condusă de un cetățean bulgar, în vârstă de 33 de ani, și transporta pe platformă un autoturism fără numere de înmatriculare, în direcția Bulgaria.În urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicației eDAC, colegii noștri au constatat că autoturismul transportat figura în bazele de date ca fiind semnalat ca furat, alertă emisă de autoritățile din Italia la data de 08.08.2024,.
În cauză, a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăinuire”, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 500.000 de lei, a fost indisponibilizat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun prin unitatea de parchet competentă.





