News

Au transportat doi bebeluși cu un elicopter SMURD pentru a le reda șansa la viață

Ieri, 28 aprilie 2025, două misiuni aeromedicale SMURD au fost dedicate salvării celor mai mici dintre noi. Un copil de 7 luni din Borșa, județul Maramureș, și un nou-născut din Satu Mare au fost transportați de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.

Ambele intervenții au presupus mobilizarea rapidă și coordonarea impecabilă a echipelor aeromedicale, care au acționat cu profesionalism și dăruire pentru a le oferi micuților șansa la viață.

Pe chipurile celor implicați se citește nu doar responsabilitatea unei misiuni dificile, ci și bucuria sinceră de a putea face bine. Devotamentul, empatia și implicarea echipajelor SMURD rămân o constantă în fiecare intervenție, indiferent de gradul de dificultate.

Aceste intervenții arată, încă o dată, eficiența sistemului integrat de urgență din România. De la piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI (IGAV), medicii, paramedicii și asistenții SMURD, ambulanțierii și echipajele medicale SAJ, până la voluntari – toți au acționat exemplar, în misiunea de salvare a micuților.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button