Au rămas fără bani de salarii.” Nu mai avem bani în conturi”
Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru se confruntă cu probleme financiare. Există riscul ca angajații să nu-și mai primească salariile.
UATAA Motru are de recuperat de la asociațiile de proprietari debite de circa 158 de miliarde de lei vechi. În conturile uzinei abia dacă intră aproximativ 2 miliarde de lei vechi de la aceste asociații. În aceste condiții, există riscul ca cei 147 de angajați să nu-mi mai primească salariile. “Din păcate, în acest moment, nu mai avem bani în conturi și trebuie să ne luăm și noi salarii, să plătesc dări la stat, mai ales în această perioadă, că trebuie să mai cumpărăm ba uleiuri și ceea ce trebuie pentru pregătirea de iarnă. Mie asociațiile îmi plătesc foarte puțin, undeva la 2 miliarde și ceva pe lună. Eu sper din tot sufletul să se organizeze. Le-am trimis adrese, am discutat și sper să înțeleagă că, altfel, nu vom putea nici noi să pornim efectiv instalația, dacă dumnealor nu înțeleg să ne ajute. Cum noi îi ajutăm pe dumnealor, și dumnealor să ne ajute pe noi. Trebuie să cumpărăm tot felul de chestii mărunte care ne costă bani și trebuie să le plătim. Sper să fie înțelegătoare și asociațiile de proprietari și să facă ceva în acest sens, să putem să pornim cu dreptul în producerea de iarnă. Avem de recuperat undeva la 158 de miliarde de lei vechi”, afirmă directorul Dorel Drăghici.