Au îngropat securea războiului. Ciocea “a făcut pace” cu Weber
Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, s-a împăcat cu președintele PSD Gorj, Mihai Weber. Edilul va candida, în 2024, din partea Partidului Social Democrat.
Primarul Pro România al comunei Bustuchin, Ion Ciocea, și primarii liberali al comunelor Turcinești, Arcani și Dănciulești, Dumitru Modrea, Aristică Coiculescu și Marius Bădescu au fost prezenți, miercuri, la București, alături de primari PSD, la semnarea unor contracte de investiții. “Nu ținem cont de culoarea politică”, spune preşedintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber. Potrivit liderului social-democraților gorjeni, în ultimele zile, au fost semnate în jur de 50 de contracte de investiții de câteva zeci de primari din județul Gorj. După ani de zile în care a fost în conflict cu liderii PSD Gorj, perioadă în care a dat în judecată Partidul Social Democrat, Ion Ciocea a îngropat securea războiului și s-a fotografiat, miercuri, la Ministerul Dezvoltării cu deputatul Mihai Weber. Liderul PSD Gorj susține că, personal, nu a avut niciodată un conflict cu Ion Ciocea. “Va fi alături de PSD, se va regăsi în PSD întotdeauna”, afirmă deputatul. Ion Ciocea anunță că, în 2024, va candida pentru un nou mandat de primar al comunei Bustuchin din partea PSD. Edilul îl va avea contracandidat pe fiul său, care va fi susținut de PNL Gorj.