Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” dă startul, începând de vineri, 6 februarie, Programului de Educație Muzeală pentru luna februarie 2026, sub genericul „Cap de Primăvară: Visuri, Cal de Foc și Mărțișoare”.
Inițiativa propune o serie de ateliere educative și creative dedicate copiilor, menite să îmbine arta, tradițiile și descoperirea culturală.
Programul se va desfășura în fiecare zi de vineri, pe parcursul lunii februarie, în două intervale orare – 12.00–14.00 și 15.00–17.00 – și cuprinde patru întâlniri tematice, fiecare cu un concept distinct.
Primul atelier are loc chiar astăzi, 6 februarie, și poartă titlul „Harta Visurilor: Destinația 2026”. Copiii sunt invitați să își stabilească intențiile pentru noul an, să creeze panouri vizuale ale dorințelor și să descopere, într-un mod ludic, pași simpli pentru planificarea succesului personal.
Pe 13 februarie, muzeul propune atelierul „Sărbătoarea Primăverii: Calul de Foc”, dedicat Anului Nou Chinezesc. Participanții vor descoperi tradiții milenare și simbolistica „Calului de Foc”, un element rar care revine o dată la 60 de ani.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare Chineze în România, Centrul Cultural Chinez din București și Asociația Arts and Culture Promotion Romania și include un atelier de artă tradițională orientală.
Pe 20 februarie, copiii vor lua parte la „Dragobetele: Tradiții tăinuite și împletite în lână”, un atelier inspirat din obiceiurile românești, care aduce în prim-plan șezătoarea, cântecul și povestea, ca forme de întâmpinare a primăverii.
Seria se va încheia pe 27 februarie, cu atelierul „Mărțișorul: Mesaj Alb-Roșu al Renașterii”, în cadrul căruia participanții vor confecționa mărțișoare și felicitări, ducând mai departe tradiția nodului norocos și simbolistica începutului de primăvară.
Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul Muzeului Județean Gorj, serviciul fiind realizat în parteneriat cu Romanian-Adventures.ro. Pentru informații suplimentare, cei interesați pot lua legătura cu Aura Stoenescu, responsabil al Programului de Educație Muzeală, la numărul de telefon 0766 314 582.






