Programul „Masă sănătoasă”, extins în școlile din alte 22 de localități din Gorj
În ședința de Guvern de ieri, a fost aprobată lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2025. 24 de unități de învățământ din Gorj sunt incluse în program, iar peste 6.700 de elevi din județ vor beneficia de masă caldă sau pachet alimentar, la școală. Bugetul alocat este de aproape 15 milioane de lei.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj dorește să extindă programul, iar o propunere pentru suplimentarea cu încă 22 de localități a fost trimisă Ministerului Educației.
În prezent, de acest program beneficiază elevi din Târgu Jiu (Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” și Școala Gimnazială „Voievod Litovoi”), Mușetești, Peștișani, Berlești, Bumbești-Pițic, Baia de Fier, Turburea, Tismana, Rovinari, Scoarța, Polovragi, Țânțăreni, Văgiulești, Roșia de Amaradia, Crasna, Târgu Logrești, Telești, Dănciulești, Bălești, Drăguțești, Bălănești, Bustuchin și Godinești.
Programul constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv TVA.