Societate

Asociație înființată de foști lideri din CE Oltenia. Care sunt obiectivele

Fostul președinte al Sindicatului Renașterea de la Cariera Jilț Sud, Ion Popescu, a înființat o organizație care se numește” Asociația Pensionarilor din Minerit și Energie – Mereu Împreună”.

Pensionat anul trecut pe Legea nr.74/2022, Ion Popescu, a decis, împreună cu alți foști lideri sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia să înființeze o asociație. Principalul scop al asociației este de a lupta pentru drepturile pensionarilor din Complexul Energetic Oltenia, În plus, Ion Popescu spune că un alt motiv este acela ca foștii angajați ai companiei energetice să aibă ocazia de a interacționa unii cu alții. “Am reușit ca după trei luni de zile să înființăm această asociație. În această perioadă, am avut de-a face cu o mare parte din instituțiile statului: judecătoria, ANAF, bănci, Ministerul Justiției, notari, avocați, administrație publică locală. Au fost termene peste termene, amânări peste amânări, dar totul a meritat. Suntem oameni de valoare în această asociație, cu o vastă experiență, cum este cazul lui Doru Crăete. Împreună cu acești colegi care au avut de-a face cu tot felul de probleme legate de drepturile care li se cuveneau la pensie sau cu problemele de sănătate, cu faptul că ne lipsește interacțiunea, comunicarea între noi foștii colegi, actuali pensionari din minerit și energie am decis să înființăm această asociație. Scopul principal pentru care am conceput această asociație a pensionarilor din minerit și energie este de a promova și a apăra interesele pensionarilor. Vrem să sprijinim și să apărăm drepturile noastre, să ne ajutăm între noi. În plus, un alt scop este organizarea unor activități cu caracter social, civic, cultural, economic în care să fie angrenați membrii pensionari ai asociației”, a conchis Ion Popescu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button