NewsȘtiri

Artist din Târgu Jiu, victima furtului de identitate!

Screenshot

Un cunoscut cântăreț de muzică de petrecere din Târgu Jiu trece printr-o situație tot mai des întâlnită în rândul persoanelor publice: furtul de identitate în mediul online. Artistul s-a trezit cu o pagină falsă creată pe rețelele de socializare, unde este folosită fotografia sa, însă sub un alt nume.

Este vorba despre Mihai Priescu, interpret apreciat din Gorj, care a reacționat public imediat ce a aflat de existența contului fake. Pe pagina sa oficială, acesta a transmis un mesaj clar urmăritorilor: „Cont fake! Nici măcar nu mi-ar plăcea să mă cheme Condi!”, făcând referire la numele fals sub care a fost creat profilul.

În imaginea distribuită de artist se poate observa că pagina falsă folosește fotografia sa de profil, însă apare sub numele „Condi Alex”, inducând astfel în eroare utilizatorii.

Fenomenul conturilor false devine din ce în ce mai frecvent, mai ales în cazul artiștilor și influencerilor, existând riscul ca astfel de pagini să fie folosite pentru a solicita bani, a transmite mesaje înșelătoare sau a afecta imaginea persoanei vizate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button