Aroganța făcută de un primar!
Primarul comunei Brebu Nou Gărâna, din județul Caraș-Severin, Gabriel Bordea (PSD), este în centrul unei controverse după ce o investigație realizată de Context.ro a arătat că edilul utilizează un elicopter personal, în valoare de aproximativ 800.000 de dolari, și aterizează pe piste improvizate, inclusiv în curtea propriei locuințe.
Comuna pe care o conduce are sub 200 de locuitori și se confruntă cu lipsa unor utilități de bază, precum canalizarea sau alimentarea cu apă potabilă.
Cu toate acestea, edilul, aflat la al doilea mandat, deține un elicopter Robinson R44 Raven II, achiziționat din Austria pe firma Agil Group SRL, companie din domeniul mezelurilor, deținută de primar împreună cu tatăl său.
Gabriel Bordea susține că folosește elicopterul strict din pasiune pentru pilotaj, precizând că deține licență de pilot privat și că zborurile nu au nicio legătură cu activitatea administrației locale. Potrivit acestuia, se deplasează frecvent pe ruta Timișoara – Gărâna.
Investigația Context.ro atrage însă atenția asupra legalității aterizărilor. Curtea în care edilul a fost surprins aterizând nu este omologată ca heliport și nu apare în registrele oficiale.
Reprezentanții Autorității Aeronautice Civile Române au precizat că legislația permite aterizări doar pe terenuri certificate, fiind interzisă utilizarea suprafețelor neautorizate.






