Societate

Apelul ”Microîntreprinderi” din FTJ. Câte proiecte au fost depuse în Gorj

96 de proiecte au fost depuse, până în acest moment, în Gorj, pe apelul” Microîntreprinderi” din Fondul de Tranziție Justă.

Valoarea totală, cu tot cu cofinanțare, a celor 96 de proiecte depuse pe apelul” Microîntreprinderi” din Fondul de Tranziție Justă se ridică la 31 de milioane de euro. Șefii județului Gorj așteaptă să fie lansate, în perioada următoare, în dezbatere publică ghidurile pentru mobilitate verde și parcuri industriale. Vor să obțină fonduri pentru achiziționarea de microbuze electrice pentru primării și pentru demararea lucrărilor la parcul industrial de la Bălești.

„La ora actuală, este deschis apelul pentru micro-întreprinderi. Până acum, s-au depus 96 de proiecte, însumând aproximativ 31 de milioane de euro. Din această sumă, 22 de milioane provin din fonduri europene, iar 9 milioane reprezintă partea de cofinanțare. Interesul antreprenorilor pentru această axă este foarte mare. În perioada următoare, sunt în dezbatere publică ghidul pentru Mobilitate Verde și Ghidul pentru parcurile industriale. Pe partea de Mobilitate Verde, Consiliul Județean urmărește continuarea programului de achiziționare a microbuzelor electrice destinate școlilor, pentru a sprijini infrastructura școlară. În ceea ce privește ghidul pentru parcurile industriale, vorbim despre parcul industrial de la Bălești, un proiect mult așteptat. După deschiderea apelului, sperăm să depunem proiectul cât mai repede, cu intenția de a începe construcția în anul 2026. Din discuțiile avute cu Ministerul, toate apelurile pe Fondul de Tranziție Justă vor fi deschise până în primul trimestru al anului 2026. Este important să reținem că fondurile din Tranziție Justă trebuie utilizate până la 31 decembrie 2029. În total, pentru IMM-uri s-a deschis un apel în valoare de 184 de milioane de euro din fonduri europene, la care se adaugă încă 120 de milioane euro cofinanțare, deci aproximativ 300 de milioane în total. Apelul pentru micro-întreprinderi este în valoare de 49 de milioane de euro și, după estimările noastre, va genera proiecte în valoare totală de 60-70 de milioane de euro, inclusiv cofinanțarea. Celelalte apeluri, pentru parcuri industriale și mobilitate verde, vor contribui la investiții importante în județul nostru”, afirmă Marius Cuțitoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button