Apel sfâșietor pentru un băiețel de 3 ani, din Gorj. Are nevoie de ajutorul semenilor pentru a duce o viață normală
O comunitate întreagă din satul Cloșani, comuna Padeș, județul Gorj, s-a mobilizat în aceste zile pentru a-l sprijini pe Ionuț Haralambie Argintaru, un băiețel de doar 3 ani, care duce o luptă nedreaptă cu o afecțiune gravă: dipareza spastică, o formă de paralizie cerebrală care îi afectează mobilitatea și evoluția.
Mesajele celor apropiați, transmise pe rețelele sociale, au împânzit mediul online și au reușit să atingă sufletele celor care le-au citit.
Oamenii povestesc cu durere și speranță despre situația copilului, descriind o realitate greu de imaginat pentru o vârstă atât de fragedă.
Ionuț se confruntă cu:
– paralizie cerebrală spastică (forma diplegică),
– leziuni la nivelul creierului sau măduvei spinării,
– probleme neurologice cauzate de infecții sau boli care afectează sistemul nervos central.
Toate acestea îl obligă pe micuț să treacă prin numeroase investigații medicale, terapii și ședințe de kinetoterapie – proceduri esențiale pentru recuperarea sa, dar extrem de costisitoare pentru părinți.
În fața acestor încercări, familia lui Ionuț nu a renunțat nicio clipă la speranță, însă are nevoie acum de solidaritatea tuturor pentru a continua lupta.
Cei care îl cunosc au lansat un apel emoționant către comunitate, îndemnându-i pe toți să se unească și să ofere o șansă reală la viață normală unui copil care abia începe să descopere lumea.
„Vă rugăm din suflet, haideți să punem mână de la mână și să-l ajutăm pe acest pui de om!”, transmit cei apropiați. Fiecare gest, oricât de mic, poate însemna un pas înainte pentru Ionuț, un pas către mers, joacă, zâmbet.
Cei care doresc să sprijine familia o pot face prin donații în contul mamei:
RO89BTRLRONCRT0DB4110301 – Argintaru Ionela Daniela
În astfel de momente, umanitatea și solidaritatea fac diferența. Ionuț are nevoie de noi. Iar împreună îl putem ajuta să aibă viitorul pe care îl merită.






