EvenimentNews

Anisia, victima de 18 ani a accidentului de la Lelești cu buggy, are nevoie urgentă de sânge

Mobilizare de urgență pentru o tânără de 18 ani din Lelești, care se luptă pentru viață după un accident grav produs în cursul zilei de 13 aprilie.

Este vorba despre Anisia Constantina Bălășin, transportată în stare gravă, de la Spitalul Județean Târgu Jiu la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni din București, unde medicii depun eforturi pentru a o salva.

Familia și apropiații au lansat un apel public, cerând sprijin pentru donarea de sânge, indiferent de grupă.

„ARE NEVOIE URGENTĂ DE SÂNGE – ORICE GRUPĂ! Dacă puteți dona, vă rog mergeți cât mai repede la un centru de transfuzie și menționați numele ei”, este mesajul transmis de cei apropiați.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, accidentul a avut loc în jurul orei 18:30, când tânăra conducea un vehicul de tip buggy pe un traseu care nu face parte din rețeaua de drumuri publice. Aceasta ar fi pierdut controlul direcției și a intrat într-un arbore.

În urma impactului, atât tânăra, cât și un pasager de 14 ani au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

Între timp, apropiații tinerei fac apel la solidaritate, subliniind că fiecare donare de sânge poate face diferența între viață și moarte.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button