Angajații s-au luat la bătaie cu ȘEFUL în Valea Jiului! S-au bătut cu ciocanul!

Un conflict violent a izbucnit recent la un punct de lucru din localitatea Lupeni, județul Hunedoara, unde mai mulți muncitori și șefi de echipă s-au luat la bătaie. Scandalul a necesitat intervenția rapidă a forțelor de ordine, care au dispus deja primele măsuri legale împotriva celor implicați.
Conform datelor furnizate de IPJ Hunedoara, incidentul a fost semnalat prin numărul unic de urgență 112. Se pare că la originea bătăii au stat divergențe financiare, discuțiile în contradictoriu despre o sumă de bani degenerând într-o agresiune colectivă chiar la locul de muncă al acestora.
În timpul confruntării, participanții s-au lovit reciproc, însă situația a devenit critică în momentul în care un bărbat de 45 de ani, originar din Petroșani, ar fi folosit un obiect dur, mai exact un ciocan metalic, pentru a ataca o altă persoană.
În prezent, cercetările sunt continuate de către autorități în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare, pentru a se stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.





