Societate

Lider din CE Oltenia: Toată lumea se bucură că a plecat Virgil Popescu

Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, se bucură că liberalul Virgil Popescu nu mai ocupă postul de ministru al Energiei și în Guvernul Ciolacu.

Postul de ministru al Energiei a rămas tot la Partidul Național Liberal. Virgil Popescu nu va mai face parte din guvern. Portofoliul va fi ocupat de Sebastian Burduja. Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, se bucură că Virgil Popescu nu va mai conduce ministerul. Îl consideră vinovat de elaborarea planului draconic de închidere a capacităților pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia. “În privința plecării lui Virgil Popescu ne bucurăm și cred că toată lumea se bucură, pentru că Virgil Popescu este ministrul care a făcut, împreună cu directorul Burlan, cu Florin Cîțu, cu Dan Vîlceanu, acel plan draconic de restructurare în 2021, care deja a dus la înjumătățirea capacității de producție a CEO și, până în 2026, e prevăzut să rămână 2, 3 grupuri în conservare sau rezervă tehnică. Ei sunt actorii care au decimat producția de energie pe bază de cărbune în ultimii 2, 3 ani. Nu putem decât să ne bucurăm. În privința celui desemnat, să vedem cine va fi. Am înțeles că este fostul ministru al digitalizării, e un băiat tânăr, nu-l cunoaștem. Ce așteptări să avem, decât să mai îmbunătățească ceva în privința acestui sector de activitate pe bază de cărbune. O să vedem ce intenții are, deocamdată, nu ne putem pronunța. Vom vedea dacă-și respectă și Ciolacu și liderii marcanți ai PSD ceea ce spuneau anul trecut, când au fost aici. Așteptăm să vedem ce intenții are viitorul guvern”, afirmă liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button