Societate

Angajări “pe pile” la o carieră din CE Oltenia? Acuzațiile unui lider

Liderul sindical din minerit, Nicu Bunoaica, este revoltat că sunt reangajați pensionari în Complexul Energetic Oltenia pe posturi de șefi.

Nicu Bunoaica afirmă că recent la Cariera Pinoasa, în loc să fie promovat un lăcătuș mecanic, cu studii superioare și experiență pe postul de CFL-ist, a fost angajat un pensionar care a primit această funcție. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 îl critică pe șeful Carierei Pinoasa, Grigore Borugă, pe care-l consideră vinovat de modul în care se fac angajările și promovările în funcție în unitatea minieră la care, în vară, două excavatoare au fost distruse de o alunecare de teren.

 “Angajările se fac tot pe clientelă politică și sindicală acum. Este un caz la Pinoasa în care un om are până și cursurile facultății de la Petroșani terminate, cu master, cu tot, este lăcătuș mecanic în cadrul vulcanizării și i s-a făcut referat să fie pus cefelist, pentru că cefelistul care a fost în acea funcție a ieșit la pensie. S-a dus referatul către directorat, tot, după aceea, domnul Borugă, prin partea sindicală, nu știu ce relații, a venit cu un pensionar să-l pună cefelist. Asta se întâmplă la CEO, clientele, hoție, jumuleală, colaborare cu liderii ăștia corupți, să bage ultimii oameni în acele funcții. Nu este normal ca un om care are 20 de ani de muncă în cadrul acelei cariere să ocupe un post de cefelist? Și este recunoscut de toată lumea că este bun și că trebuie să fie acolo. Are un referat care e înregistrat, trimis către companie, după aceea vine Borugă și cu liderii de sindicat, Căldărușe și ceilalți, cu un alt client, care e pensionar de lux, are mii de lei pensie să fie angajat. Noi nu avem nevoie de cefeliști angajați. Trebuie cei din producție stimulați, duși acolo unde le este locul și dacă avem nevoie de pensionari, să fie în producție, unde este nevoie de ei, pentru că se întorc în companie oamenii care nu au muncit, pe posturi pe care nu munceau nici până să iasă la pensie”, spune liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button