CulturăNews

Ambasadorul Franței a vizitat Casa Memorială „Constantin Brâncuși” de la Hobița

Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, a vizitat sâmbătă satul Hobița și Casa Muzeu Constantin Brâncuși, locul în care începe povestea unuia dintre cei mai mari artiști ai lumii, Constantin Brâncuși.

Cu această ocazie, primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui i-a oferit Excelenței Sale câteva suveniruri realizate special pentru Anul Național ”Constantin Brâncuși, iar în semn de apreciere și prietenie i-a dăruit și steagul cu logo-ul dedicat acestui an aniversar, creat pentru comuna Peștișani.

„Vizita Excelenței Sale la Hobița ne onorează și confirmă încă o dată că locul natal al lui Brâncuși rămâne un punct de referință pe harta culturală a României și a Europei.

Domnul ambasador Nicolas Warnery a venit împreună cu soția sa și s-au declarat impresionați și emoționați de faptul că au reușit să vadă ”punctul de plecare al unei vieți atât de creative”.

Asociația Discover Peștișani le-a oferit câteva suveniruri tradiționale create de meșterii populari participanți la Festivalul RomâniIA Autentică de la Hobița.

De asemenea, cei prezenți au fost informați despre evenimentele ce vor avea loc în acest an la Hobița, special pentru celebrarea celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși”, au transmis reprezentanții Discover Peștișani.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button