ALERTĂ pentru șoferi! Nouă metodă de înșelăciune cu „amenzi de circulație” false trimise prin SMS

Polițiștii atrag atenția asupra unei noi metode de înșelăciune online care circulă în această perioadă prin SMS-uri și mesaje distribuite pe rețelele sociale. Escrocii trimit notificări false în numele platformei Ghișeul.ro sau al unor instituții oficiale, susținând că destinatarii au încălcat reguli de circulație și trebuie să achite urgent o amendă.
Mesajele conțin link-uri către pagini care imită aspectul site-urilor oficiale și încearcă să inducă panică prin amenințări legate de penalizări, confiscarea mașinii sau raportarea către baza de date națională a șoferilor.
În unele cazuri, utilizatorilor li se cere să introducă numărul de înmatriculare al autoturismului, iar apoi apare o presupusă amendă care trebuie plătită imediat, de regulă în valoare de aproximativ 150 de lei. Specialiștii în securitate cibernetică avertizează că scopul real este furtul datelor bancare și personale.
Autoritățile recomandă:
- să nu accesați link-uri primite prin SMS-uri suspecte;
- să verificați amenzile doar pe canalele oficiale;
- să nu introduceți date bancare pe site-uri necunoscute;
- să raportați tentativele de fraudă către autorități.
Atât Directoratul Național de Securitate Cibernetică, cât și Autoritatea pentru Digitalizarea României au transmis că platforma Ghișeul.ro nu trimite SMS-uri prin care cere plata urgentă a amenzilor și nu solicită accesarea unor link-uri pentru actualizarea datelor personale.





