Un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Arad este prezentat ca exemplu de integritate profesională, după ce a refuzat o tentativă de mituire în timpul unei acțiuni de control rutier.
Potrivit Sindicatului Europol, agentul de poliție Covasan Simon, din cadrul Biroului de Ordine Publică, se afla în această dimineață pe Calea Timișorii, unde desfășura activități de supraveghere și control al traficului rutier.
În cadrul verificărilor, polițistul a oprit un autoturism, constatând că acesta avea inspecția tehnică periodică expirată. În consecință, au fost dispuse măsurile legale, respectiv aplicarea unei sancțiuni contravenționale și reținerea certificatului de înmatriculare.
Momentul critic al intervenției a apărut atunci când conducătorul auto ar fi încercat să influențeze decizia agentului, oferindu-i o sumă de bani pentru a evita sancțiunea.
Polițistul a refuzat categoric oferta și a raportat imediat incidentul pe cale ierarhică. Întregul moment a fost înregistrat audio-video cu ajutorul body camera-ului din dotare, ceea ce confirmă modul transparent de desfășurare a intervenției.
Reprezentanții sindicali au apreciat reacția agentului ca fiind un exemplu de profesionalism și integritate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, subliniind importanța respectării stricte a legii în astfel de situații.






