News

Accident pe strada Vulcan din Tg. Jiu, produs de un șofer începător


foto arhiva

La data de 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier cu victime pe strada Vulcan.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, din aceeași localitate, ajungând în intersecția cu strada Vulcan, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o tânără de 23 de ani, din orașul Tismana, din direcția Bulevardul Ecaterina Teodoriu- strada Vasile Alecsandri.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button