News

Accident MORTAL pe DN 6. FOTO

Accident mortal în această dimineață pe dealul Balota din Mehedinți. Două autoturisme au fost implicate, iar în urma impactului o femeie de 43 de ani și-a pierdut viața.

“Cu puțin timp în urmă, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit pentru descarcerarea unei persoane, victima unui accident rutier, produs între două autoturisme, pe DN 6, zona dealul Balota. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, dar și două ambulanțe SAJ. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victima. Din nefericire, o femeie, în vârstă de 43 de ani, a fost declarată decedată de către medicul SAJ, după efectuarea fără succes a manevrelor de resuscitare. Cea de-a doua victimă, conștientă și cooperantă, cu politraumatisme, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin de către echipajul SAJ. Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.”, a transmis ISU Mehedinți.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button