Accident GRAV petrecut azi noapte. Șoferul a rămas încarcerat
În cursul nopții de 25 mai 2025, în jurul orei 02:15, echipajele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au fost solicitate să intervină la un accident rutier produs pe DJ 248, în comuna Scânteia.
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată și se afla în stare de inconștiență.
Echipajul medical a preluat victima – un bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani aflat în stare critică – și a început imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară.
Din fericire, bărbatul a răspuns la manevrele de resuscitare, a fost stabilizat la fața locului, readus în stare de conștiență și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.






