Tragedie evitată la secundă
O femeie și un copil au fost cât pe ce să fie spulberați pe o trecere de pietoni, în Galați. Șoferul grăbit și-a continuat drumul.
O adevărată tragedie se putea produce, în Galați, aici unde o femeie și un copil au fost pe punctul de a fi spulberați pe trecerea de pietoni. Cei doi au scăpat ca prin minune.
O femeie și un copil, pe punctul de a fi a fi spulberați pe o trecere de pietoni, în Galați
Inconștiența unor șoferi atinge cote alarmante dacă analizăm un videoclip publicat în mediul online, în care se observă cum o femeie și un copil au fost cât pe ce să fie loviți de o mașină, în timp ce traversau regulamentar pe o trecere de pietoni din Galați.
Incidentul a avut loc luni, 16 septembrie. Momentul a fost surprins de camera de bord a unui alt autoturism. În imagini se poate observa cum femeia și băiețelul ajung în fața trecerii de pietoni și se asigură înainte de a traversa.
Mașinile care circulau pe primele două benzi opresc, pentru a le permite să treacă strada, în timp ce un alt autoturism, care se deplasa pe cea de-a treia bandă, trece în viteză chiar prin fața celor doi pietoni.
Femeia vorbea la telefon în acele momente, însă a apucat să-l tragă de mână pe copil, chiar înainte să fie spulberat de mașină. Șoferul grăbit și-a continuat drumul, deși a frânat imediat după ce și-a dat seama că putea provoca un accident teribil.
Tragedia a fost evitată la secundă. Ulterior, imaginile șocante au fost publicate pe un grup destinat șoferilor din Galați. Totodată, în clip se poate observa că trecerea de pietoni este semaforizată. Totuși, la momentul respectiv semafoarele nu păreau să funcționeze.