News

Accident GRAV pe centură. Un bărbat din Florești a fost rănit. FOTO

Un accident deosebit de grav s-a produs astăzi pe centura Vâlcele Apahida

Potrivit primelor verificări, un bărbat de 41 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea ansamblul de vehicule, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoutilitara din fața sa.

Aceasta era condusă de un bărbat de 50 de ani, din Florești, și se afla oprită pentru a efectua un viraj la dreapta.

În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 50 de ani. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Salvatorii au găsit victima în interiorul autoutilitarei, fără a fi încarcerată, însă incapabilă să iasă singură. Bărbatul a fost extras în siguranță și transportat la spital, prezentând multiple traumatisme.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative pentru ambii conducători auto.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button