
UPDATE: Evenimentul rutier între două autoturisme, care a avut loc aseară, în zona Castelului de apă, a fost fără victime, fiind soluționat ca tamponare. Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu, în zona Castelului de Apă chiar în intersecția cu strada 11 Iunie.
Din primele informații, două autoturisme s-au ciocnit violent, impactul fiind unul puternic, iar circulația în zonă este îngreunată.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de ambulanță și poliție, care acordă primele îngrijiri persoanelor implicate. Deocamdată nu se cunoaște numărul exact al victimelor, însă martorii spun că în urma coliziunii una dintre mașini a fost serios avariată.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului și împrejurările în care s-a produs coliziunea.





