
În dimineața zilei de 1 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 66, Bâlteni, județul Gorj. În urma impactului femeia a suferit răni grave așa că a fost transportată cu un elicopter SMURD la spitalul Universitar din București. Piciorul și plămânii femeii au fost făcute zob în urma impactului.
“Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 48 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bâlteni, din direcția orașului Rovinari spre Turceni, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” , a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





