News

Accident grav în această seară. Mașină de poliție răsturnată. FOTO

În această seară s-a produs un accident rutier pe DN15, în zona intersecției de la Căciulești – Girov. Potrivit primelor date obținute de la participanții la trafic, o mașină de Poliție este răsturnată. Ar fi și o a doua mașină implicată în accident.

La fața locului s-au deplasat echipaje SMURD, de pompieri, de poliție și de ambulanță.

„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane. În urma impactului unul dintre autoturisme (autospecială IPJ) s-a răsturnat, două persoane rămânând încarcerate.

Până la sosirea forțelor de intervenție patru persoane s-au autoevacuat. Niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale.
Un echipaj SMURD aflat în trecere a oprit la locul evenimentului și a acționat pentru scoaterea uneia dintre victime. Ulterior victima, un bărbat de 18 ani, a fost predată unui echipaj de la SAJ.

Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat și pentru descarcerarea celei de a doua victime. Bărbatul în vârstă de 45 de ani, conștient si cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD TIM. Ambele victime au fost transportate la UPU Piatra-Neamț.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și vor interveni pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, a transmis ISU Neamț.

„La data de 25 iunie a.c. o autospecială aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a fost implicată într-un eveniment rutier, în localitatea Căciulești.

În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, aceasta se afla în misiune și se deplasa pe DN15, în localitatea Căciulești, fiind acroșată de un alt autoturism, care nu ar fi respectat regimul de deplasare prioritar.

Două persoane, aflate în autospecială au fost rănite, fiind preluate de un echipaj medial și transportate la spital.

Continuăm cercetările pentru stabilirea cu exactitate, a cauzelor și condițiilor, ce au dus la producerea evenimentului rutier”, a transmis IPJ Neamț.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button