Accident DN 56: Două persoane au murit și cea de-a treia preluată în stare gravă! FOTO

Un accident cu urmări dramatice a paralizat circulația pe Drumul Național 56, între localitățile Podari și Radovan, în această dimineață. Două autoturisme s-au izbit cu o violență uriașă, transformând șoseaua într-o scenă de coșmar. Primele informații indică faptul că două persoane au murit pe loc, iar o a treia victimă a rămas încarcerată, în stare de inconștiență.
Potrivit ISU Dolj, pompierii intervin cu mai multe autospeciale de stingere, echipaje de descarcerare, precum și echipaje de terapie intensivă mobilă și ambulanțe SAJ, într-o luptă contracronometru pentru salvarea persoanei rănite grav.
Traficul pe DN 56 este blocat, iar autoritățile îi roagă pe șoferi să evite zona până la finalizarea operațiunilor de salvare și cercetare.
Cauza exactă a accidentului urmează să fie stabilită, însă imaginile de la fața locului surprind un impact extrem de violent, care a distrus complet partea din față a ambelor vehicule implicate.





