A trecut cu camionul pe roșu și a spulberat trei pietoni. Unul dintre ei a murit! FOTO

Tragedie pe o arteră din București, după ce un camion a lovit trei pietoni. Unul dintre aceștia, un tânăr de doar 29 de ani, și-a pierdut viața în urma impactului.
Accidentul s-a produs pe Șoseaua Gării Cățelu, iar din primele informații, camionul era condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, care se deplasa dinspre Drumul Între Tarlale către Șoseaua Pantelimon.
În circumstanțe care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, conducătorul auto a surprins și accidentat trei pietoni.
Impactul a fost devastator. Unul dintre pietoni, în vârstă de 29 de ani, nu a mai putut fi salvat și a decedat. Ceilalți doi au fost răniți și transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de Brigada Rutieră, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia și cine se face vinovat de accident.
În spațiul public au apărut informații potrivit cărora camionul ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, însă acest aspect urmează să fie stabilit oficial în urma cercetărilor.





