News

A pus un anunț de vânzare pe internet și s-a trezit cu poliția la ușă

Un bărbat din Suceava care a pus pe internet un anunț de vânzare a unei broaște țestoase s-a trezit cu poliția și Garda de Mediu la ușă. Reptila pe care voia să o vândă este protejată de lege, întrucât mai sunt foarte puține exemplare în țară.

Urmare a verificărilor și investigaților specifice, s-a constatat că o persoană fizică din municipiul Suceava deținea ilegal în captivitate un exemplar din specia Testudo graeca (țestoasă de uscat dobrogeană), cu intenția de a o comercializa. Întrucât fapta sus-prezentată constituie INFRACȚIUNE, conform prevederilor OUG nr. 57/2007, reprezentanții IPJ Suceava – Biroul pentru Protecția Animalelor au procedat la sesizarea din oficiu, urmând a întocmi documentele specifice sesizării penale”, au transmis autoritățile.

În baza prevederilor legale în vigoare, având în vedere faptul că țestoasa în cauză prezenta o stare de vitalitate corespunzătoare, a fost ridicată de la deținătorul ilegal și predată unei asociații de profil – Grupul Herpetologic Moldavica Iași – în scopul relocării și reintroducerii in habitatul natural al speciei.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button