Filmul în care joacă o actriță a teatrului din Târgu Jiu, premiat la Festivalul de la Veneția
Filmul „Anul nou care n-a fost”, regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, a primit două premii la Festivalul Internaţional de la Veneţia, fiind vorba de Premiul FIPRESCI – oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film şi, respectiv, premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, oferit de criticii independenţi.
„Facem filme cu dorinţa secretă de a fi pe plac publicului, dar şi apreciate de cei care scriu despre cinema, în egală măsură. Un astfel de premiu important reprezintă pentru mine mai mult decât o apreciere a filmului. Este un semn al dialogului dincolo de graniţe. Nu e nimic mai presus de asta. Vă mulţumesc în numele întregii noastre echipe”, a declarat regizorul. Bogdan Mureşanu.
Din distribuţia filmului fac parte: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora (actriță a Teatrului Dramatic”Elvira Godeanu” Târgu Jiu), Ada Galeş, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.
„Anul nou care n-a fost” va putea fi urmărit în cinematografele româneşti din 24 septembrie, distribuit de Forum Film România.