News

Înmatricularea online, proiect depus de un deputat din Gorj, devine LEGE

Deputatul USR Radu Miruță a depus un proiect de lege pentru a permite înmatricularea vehiculelor online fără a mai fi necesar un drum la ghișeu.

Deputatul a transmis, astăzi, că proiectul său va deveni lege. 
 
„Încă un proiect depus de mine în Parlament va deveni lege, cu impact pentru milioane de români – înmatriculare complet online a vehiculelor. 
Dacă tot muncești și identifici soluții depunând multe proiecte bune în Parlament chiar și când toți spun că nu se poate, uite că se poate.
 
Anul trecut, 1.6 milioane de români au mers fizic la ghișeul de înmatriculări. Acest lucru va lua sfârșit, fiindcă digitalizarea înțeleasă duce la evoluție.
De remarcat totuși amatorismul cu care se lucrează în Guvernul României, chiar în acte oficiale: atât pe mine ca inițiator, cât și pe colegii mei ne treceau la AUR. Nu, nu plec din USR-ul în care am construit. Rămân aici și arăt cum se poate scoate din captivitate un județ înroșit de afacerile PSD, cu brelocul lor, PNL.
Când veți înmatricula/radia vehicule fără drumuri la ghișeu, amintiți-vă că cineva a muncit, a venit cu soluția tehnică, negociat o majoritate și a făcut o astfel de lege în Parlamentul României când toți spuneau că nu se poate”, a transmis deputatul Radu Miruță. 
 
Proiectul de lege propune modificarea Ordonanței 83/2001 în sensul stabilirii unei noi obligații pentru serviciile publice comunitare de înmatriculare auto, acestea fiind obligate să asigure un flux complet online pentru crearea și primirea conturilor de utilizator folosite pe pagina de internet a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button