News

Un fost afacerist gorjean vrea să se însoare cu o femeie cu 40 de ani mai tânără ca el

A trecut ceva timp de când Irinel Columbeanu și Oana Cojocaru s-au despărțit, dar fostul milionar de la Izvorani nu și-a putut-o scoate din minte pe tânăra cu 40 de ani mai mică decât el.
Recent, Irinel Columbeanu a recunoscut că nu a uitat-o pe Oana Cojocaru, ba mai mult decât atât, chiar și-ar dori să fie, din nou, împreună. Mai mult decât atât, cei doi au reluat legătură, Oana chiar făcându-i mai multe vizite la azilul în care se află de aproximativ o jumătate de an.

Potrivit fostului om de afaceri, el și Oana Cojocaru vorbesc destul de des, dar nu mai ia în calcul posibilitatea începerii unei noi relații, deși a recunoscut că cele mai multe discuții ale lor sunt despre momentele pe care le-au trăit împreună, până acum trei ani. „Nu vorbesc chiar în fiecare zi cu Oana, aș putea să zic că aproape în fiecare zi. Discuțiile noastre fac referire, de multe ori, la unele amintiri pe care le aveam împreună, cum am petrecut noi doi acea perioadă când eram împreună”, a spus Irinel Columbeanu.

Înainte de a decide să meargă pe drumuri separate, Irinel Columbeanu a făcut pasul cel mare în relația cu Oana Cojocaru și a cerut-o de soție. Cu toate acestea, despărțirea și-a făcut loc între ei și, nici după atâția ani, Columbeanu nu știe de ce nu au ajuns în fața ofițerului de stare civilă. „La un moment dat, am și primit niște mesaje destul de urâte de la tatăl ei. Mi-a spus să o lasă în pace pe Oana și să îmi văd de bătrânețile mele. Nu știu de ce nu s-a concretizat totul între noi cu o nuntă. Pot doar să fac speculații, dar nu îmi stă în caracter”, a mai spus fostul milionar, conform Click.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button