News

Mieii crescuți de familia vestitei băcițe Mărioara Babu vor avea de Paște o greutate de peste 20 de kg

Unul din cei mai vechi crescători de oi din zona Novaciului, Gheorghe Babu, soțul vestitei băcițe Mărioara Babu, se află în aceste zile cu turma de sute de mioare la iernat în județul vecin. Baciul spune că mieii care acum au o lună, la Paște vor depăși greutatea de 20 de kilograme, iar unii vor ajunge și la aproape 30 de kilograme.

„O să fie la Paști mari pentru că sunt miei făcuți la început de iarnă, oile sunt bune, au lapte. Până la Paști mielul va trece de 20 de kilograme. Vor fi numai buni ca greutate că și prea crud, prea mic în greutate, nu e bun la gust. Ăla crud nu are gust. Dar atunci vor avea câteva luni, vor fi mari și vor fi foarte buni. Ne-a ajutat iarna, acum a venit gerul, dar asta nu e o problemă pentru că noi suntem pregătiți. Avem mâncare bună pentru oi, avem tot ce le trebuie. Deja dăm boabe de porumb și la miei. Mănâncă și oile, toți mănâncă pe săturate. Acum au lapte, mai încolo le fac separeu și le dau și lor boabe și nutreț. Avem baloți de lucernă coasa a treia. Nu au concentrate sau alte prostii, sunt crescuți numai natural și asta se vede și la gust”, spune Gheorghe Babu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button