Termocentrală din CE Oltenia, în rezervă de capacitate. Lider: Va funcționa, dacă va mai fi nevoie
Termocentrala Ișalnița din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a intrat, de la 1 ianuarie 2024, în rezervă de capacitate, așa cum a fost stabilit prin planul de restructurare a companiei energetice.
Liderul sindical din carul Termocentralei Ișalnița, Nicușor Văduva, afirmă că rezervă de capacitate înseamnă că unitatea va funcționa atunci când va fi nevoie sau dacă va mai fi nevoie.
Sindicalistul este convins că după ce vor trece cele patru tururi de alegeri din acest an ”se va tăia în carne vie” la Complexul Energetic Oltenia, în sensul că angajații, care nu vor reuși să iasă la pensie, vor fi lăsați pe drumuri.
“De la 1 ianuarie, conform celor scrise în programul de restructurare, termocentrala Ișalnița este în program de rezervă, va funcționa când va fi nevoie sau dacă va mai fi nevoie. Vom vedea, să vedem, să treacă iarna, lunile acestea de iarnă vom funcționa, mai este și ceva cărbune în depozit. Însă pe mine mă îngrijorează faptul că nu s-a făcut nimic, nu s-a pus în funcție nici măcar un panou din parcul fotovoltaic și eu cred că, după anul acesta electoral, va veni marea închidere și atunci se va tăia în carne vie. Fiind un an electoral, părerea mea este că partea politică, Guvernul României, prin ministerele care ne conduc, o să asigure liniștea în rândul salariaților, însă eu nu pot să stau liniștit, când văd că la Ișalnița, practic, a mai rămas doar un grup. Dacă este să o luăm așa pe rezerve de capacitate, instalațiile ar trebui să stea la foc mocnit și la cererea dispeceratului naţional, trebuie să pornească în orice moment, însă rămâne de văzut după perioada de iarnă ce se va întâmpla.
Eu vă spun că, probabil, lor le este frică și de iarna asta, că nu se știe cum se va suci și nu se știe dacă vor putea să facă față cu ce au ei în sistem, însă după perioada de iarnă, mie îmi este teamă de ce e mai urât, pe de-o parte. Pe de altă parte, fiind un an electoral, cred că nu vom avea de suferit în ceea ce privește veniturile salariale, dar, din 2025, cred că se va tăia în carne vie și vor rămâne pe drumuri sute de oameni fără nici măcar o protecție socială. Asta mă îngrijorează pe mine și asta mă face să ies public să-i fac pe colegii mei să conștientizeze că noi, termocentrala Ișalnița, suntem pe un program de închidere. Nu s-a modificat nimic în programul de restructurare, nu mai are program de funcționare nici măcar o lună, este scris negru pe alb, rezervă și atât”, a declarat Nicușor Văduva.