CulturăNews

„Clubul minților deschise”, la Muzeul Județean Gorj

După succesul obținut cu Programul de Educație Muzeală, la care, în mai puțin de un an și jumătate de la înființare, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” a avut peste 2000 de participanți, instituția demarează, acum, un nou program. Se numește „Clubul minților deschise” și se adresează adulților peste 35 de ani.

Este vorba despre ateliere care se vor desfășura o dată pe lună și vin în întâmpinarea adulților ce doresc să învețe lucruri noi, să viziteze expoziții și să experimenteze diverse activități din domenii precum artă, meșteșuguri, turism, marketing, tehnologie digitală, istorie, literatură, muzică, dans și multe altele, într-un mediu nonformal, prietenos și relaxant.
Primele activități vor avea loc vineri, 24 noiembrie 2023, în intervalul orar 11.00 – 13.00, tema fiind „Fotografia – de la izvor documentar la amintire de familie”. Cei prezenți vor participa la un circuit muzeal și apoi la un atelier de artă și tehnică fotografică. În cadrul atelierului, vor învăța să facă fotografii mai bune cu propriul lor telefon mobil. Participarea este gratuită, iar înscrierea se face prin mesaj WhatsApp, la numărul de telefon 0766 314 582.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button