Politică

PSD și PNL, puse la zid pentru noua lege a pensiilor. Deputat: Aduc doar vești proaste pentru minerit și energie

Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, critică guvernul PSD-PNL pentru că mărește vârsta de pensionare în minerit și energie prin noua lege a pensiilor.

Radu Miruță a studiat ultimul draft al noii legi a pensiilor. Deputatul a constatat că minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu se vor mai putea pensiona la 52 de ani, ci la 55. Liderul USR Gorj acuză că partidele aflate la guvernare, PSD și PNL” aduc doar vești proaste pentru minerit și energie”. “Din draftul proiect pe care l-am primit eu, pe surse, în cursul zilei de luni, pentru că încă nu este oficial, pentru județul Gorj, aceste două partide aduc doar vești proaste pentru minerit și energie. Acum, pe Legea nr.197, pe condiții speciale oamenii beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare de maximum 13 ani, dar în draftul noii legi a pensiilor este de 10 ani. Asta înseamnă că toți cei care își calculau cât mai au până la 52 de ani ca să se poată pensiona și lună de lună așteptau să vină și vremea lor, acum trebuie să înghită în sec în urma acestor propuneri pe care cei din guvern, PSD, PNL, le fac și trebuie să mai stea 3 ani. Eu nu știu ce au de gând cu oamenii ăștia, pentru că pe toate părțile ei doar le iau și nu îi aud pe niciunii din județul Gorj, PSD, PNL că ar mima, că s-ar preface să se lupte pentru beneficiile acestor oameni. Cu Legea nr.197 i-au ținut blocați până când oamenii și-au câștigat drepturile în instanță. În luna mai, au votat închiderea grupurilor pe cărbune și am văzut că s-au închis unul la Turceni și unul la Rovinari și planul lor e să închidă în continuare. Oamenilor care mai rămân le scad din beneficii. Eu aș fi vrut să văd că se luptă să dea beneficii suplimentare. Pe forma actuală a legii pensiilor nu sunt 11 ani, ci 10 de reducere a vârstei de pensionare”, a conchis parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button