VIDEO. Canalizarea din Turcinești a refulat, după ploaia din cursul nopții! Investiția cu probleme a fost totuși recepționată
Canalizarea localității Turcinești, proiect cu fonduri guvernamentale, a refulat în această dimineață, urmare a precipitațiilor din cursul nopții. Lucrarea este una făcută de mântuială deși a fost recepționată de autoritatea locală.
În urma cu trei luni, consilierii locali din Turcinești au aprobat proiectul de hotărâre propus de primar ca această lucrare sa fie preluată de Aparegio, pentru exploatare. Aleșii locali știau că investiția este una cu mari probleme, că la fiecare ploaie refulează, dar și că cei care au semnat recepția au făcut-o pe propria răspundere știind deficientele lucrării. Interesant este că recepția a fost semnată și de specialiști de la Aparegio, membrii în comisia respectivă.
Locatarii de la casele situate lângă podul din Turcinești au de fiecare dată probleme cu canalizarea când plouă abundent. Locatarii se trezesc cu apa refulată din canalizare direct în gospodării. Apa este murdară și un focar de infecție, motiv pentru care cetățenii cer intervenția Gărzii de Mediu în zonă și a DSP.
De altfel aceste organisme au amendat de mai multe ori instituția publică locală pentru deficientele semnalate. Metal Colect SRL este ultima firma care a lucrat la această investiție pe lângă alte trei firme care și-au arătat ,,inscusința” în investiția de la Turcinești.