Ce se va întâmpla cu CE Oltenia după ce preia PSD funcția de premier
Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, spune că lucrurile se vor schimba în județ, în zona energetică, după ce Marcel Ciolacu va ajunge premier.

La sfârșitul lunii mai, va avea loc „rotativă” la guvernare, așa cum cele două mari partide au stabilit la crearea actualei coaliții. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, ar urma să fie înlocuit de liderul PSD, Marcel Ciolacu, la conducerea guvernului. Deocamdată, nu se știe dacă Virgil Popescu, liberalul care insistă pentru închiderea mineritului, va mai fi menținut pe funcție și în viitorul guvern. Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, spune că problema miniștrilor PNL este strict în sarcina Partidului Național Liberal. În plus, liderul social-democraților gorjeni dă asigurări că lucrurile vor sta “puțin diferit” la Gorj în zona energetică, după ce Marcel Ciolacu va ajunge premier. “Problema miniștrilor PNL cade în sarcina Partidului Național Liberal. Probabil, se vor purta discuții în cadrul coaliției. Eu cred că lucrurile vor sta diferit în momentul în care se va schimba premierul. Din câte știu eu, Marcel Ciolacu și-a exprimat un punct de vedere privind Ministerul Energiei. Eu vă spun că lucrurile se vor schimba, aici, în Gorj în zona energetică și nu numai în momentul în care Marcel Ciolacu va ajunge premier. Toate aceste provocări prin care am trecut noi gorjenii în ceea ce privește Complexul Energetic Oltenia au creat o presiune. Vorbim de circa 40-50 de mii de familii care depind de această unitate economică. Vă dați seama ce este în sufletul oamenilor care nu știu ce se întâmplă, dacă vor mai avea locuri de muncă, dacă se va închide sau nu compania”, a conchis Mihai Weber.





