Societate

Primar din Gorj, despre comasarea comunelor: O treabă „pompieristică”

Comasarea localităților care au sub 1.500 de locuitori i se pare lui Aristică Coiculescu, primarul comunei Arcani, o treabă „pompieristică, făcută pe genunchi”.


Aristică Coiculescu este convins că desființarea comunelor mici nu ar aduce beneficii, ci, din contră, ar pune oamenii pe drumuri
. În opinia sa, guvernul ar trebui să ia măsuri cu instituțiile unde se fac cheltuieli anapoda de funcționare, nu cu primăriile care oferă servicii cetățenilor.

„După părerea mea, este o treabă pompieristică. Nu cred că era cazul acum să se dea drumul în spațiul public la chestii de genul ăsta, pentru că mie mi se pare că este doar o imagine făcută pentru politic, nu pentru altceva. Sincer, nu-mi dau seama care ar fi beneficiile, gândindu-mă la cât de multe fonduri sunt cheltuite anapoda, ca să nu spun altfel, pe funcționarea a fel și fel de institute, instituții și asociații care nu văd ce produc valoros pentru stat. Deocamdată, aceste primării oferă niște servicii unor cetățeni și îmi este teamă și aici vă spun, nu este vorba de funcția de primar de la Arcani sau din altă comună, îmi este teamă că, făcută așa pe genunchi, pentru că așa mi se pare că se procedează, nu va aduce beneficii. În primul rând pentru cetățeni. Că dacă vrem, într-adevăr, să oferim niște beneficii oamenilor, trebuie să lucrăm și să perfecționăm serviciile care există, nu să le desființăm și să punem oamenii pe drumuri. Vedeți, despre asta este vorba. Și apoi, eu nu știu ce analiză s-a făcut. Cât ar costa această reorganizare administrativă? De fapt, asta nu este o reorganizare administrativă; asta este o chestie de genul «hai să-i lipim pe unii mai mici de unii mai mari», așa, dar care sunt beneficiile?”, spune primarul comunei Arcani, una dintre cele 4 localități din județul Gorj care ar trebui comasate dacă se va face reforma administrativă.  

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button